Expoziție de pictură și grafică
Militza SION | Răzvan LUSCOV
DIALOG
10 octombrie - 7 noiembrie 2025
Galeria Romană are plăcerea de a vă invita la deschiderea expoziției de pictură și grafică intitulată ”DIALOG”, semnată Militza SION și Răzvan LUSCOV.
Vernisajul va avea loc vineri, 10 octombrie 2025, începând cu ora 19:00, iar în deschidere va vorbi Vladimir Bulat, istoric de artă.
Bd. Lascăr Catargiu, nr 1, sector 1, București.
Expoziția reunește lucrările a doi arhitecți contemporani într-un dialog vizual și conceptual, de reflecții personale, de creație și introspecție. Militza Sion propune lucrări având ca temă LIBERTATEA, iar Răzvan Luscov un grupaj de 3 teme: URMUZE, PERSONAJE, CAIETELE DE LA SFÂNTU.
Arh. RĂZVAN LUSCOV, s-a născut pe 9 noiembrie 1960 la Bucureşti. Absolvent al Facultăţii de Arhitectură Ion Mincu, Bucureşti. Din 1995, cadru didactic la catedra de proiectare a Facultăţii de Arhitectură Ion Mincu, Bucureşti, asistent, lector, conferenţiar şi, din 2017, profesor. Răzvan Luscov a practicat arhitectura timp de 25 de ani. De asemenea, a făcut și lucrări de grafică, ilustrație de carte, grafic design. A realizat numeroase standuri ale României la prestigioase târguri de carte internaționale.
Arh. MARIA MILITZA SION, s-a născut pe 6 noiembrie 1938 la Tg. Mureș. Membru al Uniunii Arhitecților din 1965. Membru al Ordinului Arhitecților din 2001. Militza Sion a profesat arhitectura timp de peste 50 de ani și în paralel s-a dedicat desenului și picturii.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 10 octombrie – 7 noiembrie 2025.
Program galerie: Luni – Vineri: 10:00 – 18:00, Sâmbătă: 10:00 – 15:00
Parteneri media: Catena pentru Artă, Fildas Art, Senso Arte, Evenimentul Zilei, Capital, Intell News, Modernism, Agenția de carte, Ultima Oră, Curatorial, Empower Artists, TVR 1, TVR Cultural, Ceaşca de cultură, Propagarta.