Aventura numită Galeria Romană a început în anul 2014, într-o casă – monument din centrul Capitalei. A luat naștere din dorința celor 2 fondatori de a oferi publicului din România și nu numai, un spațiu care să poarte cu sine valoare, trăire și suflet.
Într-un peisaj cultural dinamic și dominat de multe evenimente, am încercat să păstrăm un echilibru și să devenim un reper de stabilitate și valoare artistică autentică, promovând arta de înaltă calitate.
Misiunea noastră este aceea de a oferi experiențe culturale unice și de calitate, de îmbogățire a creativității și dezvoltării personale, toate acestea într-un loc accesibil tuturor, un spațiu social vibrant și plin de creativitate.
Încă de la deschidere, ne-am străduit să prezentăm iubitorilor de frumos, colecționarilor, muzeelor, fundațiilor, criticilor și publicului general o atentă selecție de artiști și lucrări.
Astfel, de-a lungul timpului, am prezentat expoziții de pictură și grafică, sculptură, icoane, fotografie și video, instalație și happening. Am alternat expunerea artiștilor români consacrați cu promovarea artiștilor emergenți din mediul artistic românesc și internațional.
Galeria facilitează și organizarea de proiecte speciale – lansări de carte, conferințe, cursuri, seri de teatru și poezie și alte activități conexe.
În paralel cu activitatea de organizare a expozițiilor, lucrăm îndeaproape cu colecționarii noștri pentru a-și alcătui colecțiile, pentru a localiza și expune potrivit cele mai bune opere, oferind servicii de consiliere în acest domeniu.
De asemenea, oferim suport și propunem lucrări decorative pentru interioare, pornind chiar de la planurile și finisajele spațiilor propuse spre amenajare.
La Galeria Romană veți găsi o perspectivă nouă care trece dincolo de expunerea clasică, impersonală, a operei de artă, un dialog între privitor și opera de artă, o oază de frumos și de educație a privirii intr-o lume grăbită și în continuă mișcare.
Activitatea la Galeria Romană a început ca o pasiune care s-a completat în timp cu o mai adâncă cunoaștere a lumii artistice românești și internaționale. Arta a fost catalizatorul pentru conexiunile interumane întâmplate aici, cunoașterea personală și experiența dobândită.
Piața de artă m-a atras dintotdeauna. Colecționar și galerist, am încercat să aduc la Galeria Romană întreaga mea experiență. Pictori, colecționari, critici, prieteni - toți sunt parte din marea familie a galeriei, împreună cu care încercăm să aducem plus valoare în peisajul cultural românesc.
M-am descoperit, am crescut și mi-am îmbogățit spiritul la Galeria Romană. Am cunoscut oameni speciali și valori autentice, am organizat evenimente dragi sufletului meu de-a lungul timpului.