Noaptea Albă a Galeriilor, 2016, la GALERIA ROMANĂ
Noaptea Albă a Galeriilor aniversează la București a zecea ediție pe 30 septembrie
Galeria Romană vă invită, vineri, 30 septembrie 2016, în intervalul 19:00-04:00, la Noaptea Albă a Galeriilor.
Cu ocazia ediţiei #10, Noaptea Albă a Galeriilor (NAG), proiect iniţiat şi organizat de Asociaţia Ephemair, îşi extinde programul nocturn în galerii de artă, spaţii alternative, huburi creative şi ateliere de artist din alte nouă oraşe. Astfel, alături de Bucureşti, vor avea loc expoziţii şi evenimente dedicate artei contemporane în Arad, Baia Mare, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara.
Extinderea programului NAG la nivel național nu este singura premieră a ediției aniversare. În București, în completarea programului de evenimente al participanților, continuă seria de expoziții produse de Asociația Ephemair exclusiv pentru Noaptea Albă a Galeriilor prin proiectul No Man’s Land, care reunește zece expoziții focus dedicate celor zece orașe NAG. Expoziția va avea vernisajul pe 30 septembrie, la ora 19:00, dând startul NAG#10, și va putea fi vizitată timp de o lună la Rezidența Scena9 din centrul capitalei (str. I.L. Caragiale, nr. 32). În viitor, BRD — Groupe Société Générale, partenerul principal al Nopții Albe a Galeriilor, își propune să transforme Rezidența Scena9 într-un spațiu cultural-artistic, deschis noilor generații de creatori.
Începând cu ediția din 30 septembrie, NAG va face vizibilă la nivel internațional infrastructura dinamică a spațiilor ce găzduiesc evenimente de artă contemporană în România. Un grup de specialiști străini din domeniul artei contemporane va avea ocazia să intre în contact direct cu scena artistică locală: Hilde de Bruijn, curator la Cobra Museum of Modern Art, Simon Hewitt, istoric de artă, curator independent și jurnalist, care a scris pentru publicații precum Art & Auction, ArtNews, Huffington Post New York sau The Art Newspaper, Kate Sutton, curator independent și jurnalist, colaborator Artforum.com din 2008, Branko Franceschi, directorul Muzeului de Artă din Split, Croația și Gunnar Benedikt Kvaran, director Astrup Fearnley Museet Oslo. Iar pe 2 octombrie, la Rezidența Scena9, în cadrul unei mese rotunde – Do You See What We See? – al cărei moderator va fi Erwin Kessler, aceștia vor împărtăși impresiile lor cu privire la scena artei contemporane din România și nu numai.
De-a lungul celor nouă ediţii desfăşurate până în prezent, Noaptea Albă a Galeriilor, alături de participanții și partenerii acestui program, a pus bazele unei platforme de promovare a artei contemporane şi a tinerilor artişti români, atât prin încurajarea contactului dintre artişti şi galerii sau spaţii dedicate artei contemporane, cât şi prin prezentarea artiştilor unui public extins, căruia îi oferă în fiecare an oportunitatea de a descoperi arta generaţiei din care face parte.
Eveniment Facebook NAG#10: https://www.facebook.com/events/1755166281429187/
Eveniment Facebook No Man’s Land: https://www.facebook.com/events/1782742292004057/
ORGANIZATOR: Asociația Ephemair
PARTENER PRINCIPAL NAȚIONAL: BRD-Groupe Société Générale
CU SPRIJINUL: Administrația Fondului Cultural Național, Ministerul Culturii, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Primăria Municipiului București, Institutul Cultural Român, MARe – Muzeul de Artă Recentă, Ambasada Elveției în România, Fondul cultural elvețian Swiss Sponsors’ Fund, MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană, Studioset, Cărturești, CESI – Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, Even’thor
SPONSORI: Rigips Saint-Gobain, Policolor, TNT, Somersby, Corcova Roy & Dâmboviceanu, McCafé, X Design Services
ORGANIZATORI ORAȘE PARTENERE: Grupul pentru Management și Mediere Culturală (ARAD), Fundația Baia Mare 2021 (BAIA MARE), Asociația ArtBurg (BRAȘOV), Federația Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule (CLUJ), Uniunea Artiștilor Plastici, Filiala Craiova (CRAIOVA), Asociația AltIași (IAȘI), Grupul Nostru (SIBIU), Asociația K-Arte (TÂRGU MUREȘ), Ambasada Plai (TIMIȘOARA)
PARTENER JURIDIC: Țuca Zbârcea & Asociații
PARTENERI MEDIA PRINCIPALI: Digi24, Europa FM, Zile și Nopți, Scena9
PARTENERI MEDIA NAȚIONALI: Radio România Cultural, DOR, Revista Zeppelin, Revista Arta, art7.fm, A List Magazine, ArtClue, thereart.ro
PARTENERI MEDIA INTERNAȚIONALI: My Art Guides, WIDEWALLS
PARTENER MONITORIZARE MEDIA: ZeList Monitor
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Proiect Artă pentru toți, la NAG 2016

NAG 2016

NAG 2016

NAG 2016