”Expoziția Prolog la Chișinău

Grupul Prolog s-a produs ca urmare a obiceiului instituțiilor culturale din socialism de a organiza tabere colective de artă în locuri unde mai existau peisaje naturale, cum e Tescani, în județul Bacău. Artiștii dădeau curs așteptării inițiatorilor, făcând pictură într-un conac boieresc într-o ambianță cam kitsch. Întorceau spatele altor tabere în orașe industriale ca Reșița, sau Piatra Neamț.

Aici la Tescani, după serii anuale de artiști consacrați, staționari, lucrând în camere, din imaginație, quasiabstract, au fost invitați și tineri, care au hălăduit pe dealuri în căutarea locului pentru pictură, au ieșit în natură. Au organizat o expoziție și au fost secondați de importantul critic Andrei Pleșu, care a pus în scris schimbarea de mentalitate; grupul, condus de Cristian Paraschiv, vrea, lucrând în natură, să uite egoismul, egolatria atelierului, strădania de a se distinge. Se rupe de generația anterioară, de obiceiurile lor.

Foarte interesat de aceste noutăți este un artist mai în vârstă – Paul Gherasim – unul din primii rezidenți anuali la Tescani. Discuțiile cu Paraschiv și cu Pleșu duc la formarea altui grup, Prolog, cu alți colegi, care sunt profesori în învățământul artistic superior – Constantin Flondor, artist foarte cunoscut în străinătate, constructivist și conceptualist, se regăsește pe sine în natură și pictură, Horea Paștina, dintre ultimii studenți ai profesorului Alexandru Ciucurencu, și Mihai Sârbulescu, care studiase cu un alt profesor din seria „școlii” Ciucurencu, Marius Cilievici. Dar amândoi își vor găsi drumul lor personal în Prolog. Gherasim, un bucovinean de la țară, orientează manifestările grupului printr-un happening: le propune o întâlnire primăvara, când sunt merii în floare. Rezultă o serie de miniaturi, care ridică semne de întrebare. Sunt în continuare susținuți de criticul Andrei Pleșu, care marchează lipsa de ambiții la piața concurențială a artei.

Atunci de ce? În catalog sunt prezenți și doi poeți „mistici”, care fac transparent temeiul sărbătorii Paștilor. Prea mult nu se putea bate toba cu religiozitatea; s-a păstrat o măsură în raport cu socialismul, măsură dată peste cap după Revoluție, când au apărut prea multe lucrări religioase. Gherasim a impus iarăși o reținere față de „prea mult sacru”, cum se numeau expozițiile  ce reuneau de la creștin totul până la păgân. Artiștii supralicitează formal și material în scop comercial. Lucrările lui Gherasim sunt cu grija tradiției, a semnificațiilor și cu o sărăcire expresivă.

Happeningul păstrează un mister asupra a ce se produce, sau ce rezultă. Grupul a funcționat astfel în diversele propuneri ale lui Gherasim. Membrii săi au trăit cu impresia că în centrul atenției este pictura, meseria în raport cu natura, care îi învață, aflând treptat legătura făcută de credință, cine este Creatorul a toate, calea învățării.

Gherasim a simțit că treptat, prin repetiția taberelor și expozițiilor, membrii grupului vor reveni la patimile artistice obișnuite – izolarea, egoul, afirmarea personală, și că improvizația, umilința vor întâlni rezistență. Una din ultimele acțiuni a fost o dispunere într-o grădină de oraș, închisă între calcanele caselor vecine, de pânze albe și de reproduceri de autoportrete de la Velasquez la grupul Gutai. Membrii Prologului au participat doar la realizarea logistică și la discuții despre „autor”, despre pânza nelucrată, în decorul copacilor cu fructe și a trandafirilor înfloriți.

După decesul promotorului acestui grup centrul de activitate a fost spațiul Galeriei Romană de la București. Aceasta a organizat expoziții și câteva ieșiri din obișnuință, expunând pictură într-o pădure cu arbori bătrâni, unde frunzișul  nu este decât undeva sus, la soare și picturile se asociază trunchiurilor cu coaja gri, crăpată. Într-o livadă picturile stăteau printre ierburi și vrejuri de viță de vie și de dovleac. Fiecare, după puterile lui, a încercat să păstreze coeziunea. O încercare a fost, spre exemplu, pictura după natură pe o suprafață de 2 pe 2 metri, un fel de încercare a puterilor.

Locul de adunare preferat a fost la sat, sau la mânăstire, unde se stătea în casele oamenilor și se improviza ceva pentru expunere. Dar Grupul nu s-a arătat numai în locuri sărace, a avut ocazia unei expoziții în holul ambasadei României, la Paris, o superlocuință burgheză, unde pânzele au stat pe șevalete de câmp. La mânăstirea Hurezi, pe zidurile de cărămidă ale cuhniei, a fost o încercare de permanentizare. O schimbare însă în ierarhie a anulat proiectul, dar, oricum, prezența laică era, cu toate reținerile specifice Grupului, prea extinsă, poate „făcea zgomot”. Încercări însă reapar, în țară, la alte mânăstiri. Până acum însă, doar istoria are tradiție de coabitare cu biserica. Trebuie să înțelegem că această lume și-a exprimat un vot de cumpătare, ce trebuie respectat.

Prolog nu a avut nici reguli, nici program. Ca deviză, fără a fi pronunțată, sau scrisă, Ascultarea, în sensul călugăresc, un fel de a subînțelege, și Ucenicia, când maestrul e înlocuit de natură. Regăsim acestea în cărțile scrise de profesorii universitari Horea Paștina și Mihai Sârbulescu. Singura constrângere e în cuvântul Prolog: mereu începutul.

Christian Paraschiv a emigrat, nemaicomunicând cu Grupul până când s-a reîntors, după care a organizat Prolog la Bethonvilliers (lângă Reims). A intrat în grup Valentin Scărlătescu, și el a emigrat și s-a întors, dar nu definitiv. Ion Grigorescu, locuind în România și Matei Lăzărescu, în Franța, s-au alăturat. Ei îl cunoșteau și colaboraseră cu Paul Gherasim dinainte de Prolog. Ultimul intrat, profesorul universitar Dan Mohanu, a ctitorit împreună cu Paul Gherasim mânăstirea Stavropoleos din București.

În Grup se află și alți apropiați care au participat altfel la manifestări: muzicologi, arhitecți, fotografi, istorici, teologi și galeristul Emil Ene. Acesta a realizat ceva ce părea imposibil, să expună împreună pictorul Gherasim, care avea oroare de sculptură („chip cioplit”) cu sculptorul Vasile Gorduz, care intervenea minim în pietrele pe care le găsea spre exemplu, pe malul mării, dând astfel o prezență naturală, picturală.” (Ion Grigorescu, 2023)