Expoziție omagială Dragoș Morărescu. Centenar 1923-2023.

Dragoș MORĂRESCU / CENTENAR 1923-2023

Luna Octombrie, la Galeria Romană, a adus expoziția omagială a artistului Dragoș Morărescu: Centenar 1923-2023.

Dragoș Morărescu, sculptor, grafician, arhitect, pictor și poet, se năștea în București, pe 6 octombrie 1923, iar în anul 2005 ne părăsea, plecând la Domnul. Prin opera sa amplă, lucrând în multiple tehnici: desen, guașă, tempera, cerapastel, pointe-séche, linogravură, litografie, pictură pe sticlă, pictură de șevalet, pictură murală în tempera și frescă, sculptură în foaie de metal ciocănit și cizelat, a lăsat o amprentă importantă în spațiul cultural românesc.

Absolvent al Academiei de Belle-Arte (1944-1947), al Școlii Superioare de pictură bisericească (1947) și al Facultații de Arhitectură din București (1944-1949). De asemenea, a absolvit și studii de istoria artei paleo-creștine, bizantine și românești cu prof. I.D. Ștefănescu la Facultatea de litere.

În deschiderea expoziției au luat cuvântul Cătălin Davidescu și Vladimir Bulat, critici și istorici de artă, dar și Emil Ene, coproprietar al galeriei și Valeria Morărescu-Adria, soția artistului.

Emil Ene:

”În seara aceasta este un eveniment special, mai ales pentru mine, întrucât mă leagă o veche prietenie de familia Morărescu, iar în ultimii ani de viață ai dlui Dragoș Morărescu l-am și cunoscut și am rămas legat de această frumoasă familie și de această importantă operă. La Galeria Romană, de-a lungul vremii, s-au întâmplat evenimente frumoase, mai ales cu grupul Prolog, dar și cu alți artiști. Fiecare galerist își dorește, măcar o dată în viață,  să realizeze lucruri prin care să se simtă împlinit și mulțumit. Această expoziție este pentru mine unul din acele lucruri. Eu am făcut-o pentru sufletul meu și pentru dumneavoastră, cei care sunteți iubitori de artă, și sper să apreciați”.

Cătălin Davidescu:

”Cred că aceeași surpriză și aceeași bucurie pot să o împărtășesc și eu. Și Vladimir și mai tare, în sensul în care pentru mine a fost chiar un lucru special faptul că am reușit să îl redescopăr într-o cu totul altă dimensiune pe Dragoș Morărescu. Cel pe care îl știam din anii ’80, dar doar fragmentat și într-o situație, hai să îi spunem, un pic injust, evident marginală în peisajul artistic al epocii. Am descoperit un artist a cărui operă, trecând peste diversitatea ei, este, din perspectiva ”artei recente”, foarte actuală. Citez sintagma folosită cu mult succes de dl Kessler, pentru că oferă o dimensiune atât de contemporană, atât de vie unui fenomen care este în continuă transformare încât creația lui Dragoș Morărescu, indiferent că este vorba de sculptură, de pictură, de grafică, are o profunzime și o viață care, pe mine cel puțin, m-au impresionat. Ai convingerea că ești în fața unui artist tânăr, contemporan, care folosește citatul absolut natural, ceea ce face si Dragoș Morărescu; diverse citate culturale care reușesc să îmbine și să îi formuleze propria sa personalitate. Asta m-a încântat și m-a determinat să mă implic afectiv în acest proiect.

Vladimir Bulat știe mult mai multe despre artist și are o experiență îndelungată cu opera sa, cu opera literară, cu memorialistica și inclusiv cu opera vizuală. Faptul că am descoperit, spre marea mea surprindere, arta abstractă în anii ’50, a fost aproape o revelație. Descoperi citate din marii artiști și mă refer la Picasso, la Dali, la Matisse, la Lucia Dem Bălăcescu, dar formulate într-un discurs atât de personal si de propriu. Asta mi-a dat mie de gândit și probabil că o să încerc, alături de Vladimir, să îi deslușim în continuare creația, nu pentru alt motiv decât pentru că, așa cum spunea si dl Ene, măcar acum la centenar, artistul să își câștige locul pe care îl merită și care este cu mult diferit de cel pe care îl are acum în peisajul artistic românesc. Pentru că tot acest gen de marginalitate îmi relevă o formulă ultracentrală de existență, o focusare atât de puternică doar pe munca sa, pe ceea ce avea de făcut, aproape o izolare în spațiul artistic tocmai pentru a-și împlini această misiune. Nu am mai întâlnit-o eu decât la un alt confrate și contemporan cu el, la Ion Țuculescu. În sensul acesta nu am decât să admir la Dragoș Morărescu ceea ce admir de foarte mulți ani la Ion Țuculescu.

Evident că munca pe care a făcut-o Galeria Romană de-a lungul anilor este pentru mine, cel puțin, foarte importantă, aceasta fiind una dintre puținele galerii care au reușit să-și traseze foarte bine o direcție, pe de-o parte, așa cum spunea si dl Ene, cu pictorii din Prolog, dar și expoziții ale artiștilor într-un fel sau altul înrudiți cu ei. Această recuperare pe care o face Galeria Romană este muncă muzeală, munca unei instituții importante pe care o fac niște oameni aproape benevol. De aceea cred și eu că măcar acum, la 100 de ani de la nașterea artistului, astăzi merită să dăm și să înțelegem importanța acestui eveniment, pentru că este un artist care deși este cunoscut, este aproape necunoscut în complexitatea și în valoarea lui intrinsecă. Vă rog să fiți atenți la tot ceea ce a făcut, la frumusețea și la bucuria cu care a desenat, pentru că în primul rând este un mare desenator. Sigur că este și un colorist impecabil, dar desenul mi se pare primordial în creația sa și mai ales în anii în care au fost făcute lucrările pentru că sunt determinanți în prima epocă a realismului socialist. Să faci ceea ce făcea el nu este puțin lucru. Dimpotrivă, este un lucru absolut meritoriu, pe care, mă repet, doar Țuculescu l-a mai făcut.”

Vladimir Bulat:

”Dragoș Morărescu se năștea exact acum un veac la București, în 1923 și venind spre galerie, mă gândeam că atât țara noastră, cât și arta românească a trecut prin foarte multe convulsii de care Dragoș Morărescu însuși nu a fost deloc departe. Am primit cu bucurie invitația de a face un eseu pentru publicația care a apărut chiar în ziua vernisajului.  Este absolut admirabil și necesar, pentru că orice expoziție și orice efort care se face și nu se materializează cu o publicație, un catalog, se uită. Eu, în calitatea mea de istoric de artă, vă spun cât de important este să ai peste timp referințele acestea, să te slujești de ele, să le folosești în cercetările tale și în scrierile pe care le concepi pentru a construi un pod, un pasaj către public și în care începi să descifrezi anumite încărcături cu valoare simbolică, anumite mistere pe care un artist le înscrie cumva în lucrările lui. Această expoziție o demonstrează cu prisosință. Tot ce o să vedeți aici acoperă o perioadă de aproape 70 de ani din creația artistului.

El a început de foarte tânăr. Trebuia să fie arhitect, a început ca arhitect, a făcut si Belle arte, a avut probleme și cu vechiul, dar și cu noul regim, lucru pe care o să îl aflați mai cu de-amănuntul prin chiar vocea lui, în eseul pe care l-am conceput cu citate din memoriile sale.  Aceste memorii a apucat să le finalizeze, dar nu sunt publicate încă și familia mi le-a încredințat spre editare. Parcurgând de la început la sfârșit și de la sfârșit la început propria lui viziune și perspectivă asupra propriei lui vieți, mi-am dat seama că am avut de-a face și vom avea de-a face toți ceilalți care vor intra în posesia acestui text, în integralitatea lui, când va fi finalizat, cu un spirit enciclopedist. Un spirit care nu doar că a trăit în acest secol al artei românești și europene implicit, ci l-a filtrat prin propria lui personalitate, gust și destin.  A avut nenumărate ocazii să plece și să nu se mai întoarcă, dar ca și alți artiști care au avut aceleași posibilității, Dragoș Morărescu a ales de fiecare dată să se întoarcă, să rămână aici și să-și irige propria lui creație din seva acestui neam, din toată tradiția lui.

El nu a fost doar pictor. A fost, mai presus de orice, un cărturar, a fost un colecționar extraordinar, a fost poet, arhitect (…).  Niciodată nu a abandonat intimitatea atelierului și intimitatea expresiei proprii (… ) pentru că el era total și sincron în cam toate ismele care s-au produs în arta europeană a sec XX.

În expoziția Dragoș Morărescu și mătușa lui, Irina Codreanu, care a avut loc tot la Galeria Romană, în 2019,  erau câteva piese din zona abstracției pure. Atunci a fost o alegere de a arăta inclusiv această dimensiune a non-figurației, în condițiile în care asta probabil îl și scotea din multe calcule ale epocii și din multe prezențe expoziționale în care nu putea să fie. Dar el ne arată acum, post-factum, că în pofida acestor refuzuri ale părții oficiale a artei românești de a fi prezent acolo, el a fost coerent cu sine însuși mai presus de orice. Atunci când ceva nu reușea completa cu altă fațetă a dorinței lui de a fi un om total și împlinit. Deci el a murit ca om împlinit.

L-am cunoscut pe Dragoș Morărescu, din păcate în ultimii ani ai vieții, într-un context în care dumnealor mergeau la operă aproape cu religiozitate și la Ateneu. Era un om de o discreție exemplară. Nu bănuiai că un om cu bunătatea și cumsecădenia de pe chip era capabil să lase și a lăsat o operă atât de uriașă și atât de complexă.

O dimensiune a creației lui este și sculptura, care de cele mai multe ori este privită ca ceva colateral în creația sa. Aș spune însă, din propria mea perspectivă, că sculptura este de fapt cea care l-a adus spre pictură, care i-a definitivat și desenul și care l-a făcut să înțeleagă complexitatea picturii însăși, pentru că sculptura este tridimensională, iar pictura doar o mimează. Și atunci, el înțelegând relația profundă și lucrul cu spațiul, l-a făcut să construiască din culoare aparența tridimensională (…).

Îndemnul meu este ca o astfel de expoziție să fie revizitată. Ea trebuie revăzută în tihna fiecăruia, trebuie văzută pas cu pas și urmărit cu foarte mare atenție etichetajul acestei expoziții. Poate mai mult decât la oricare alt artist, este foarte important să fim părtași la această cronologie a creației lui, tocmai pentru a înțelege această combustie, pe de-o parte, și coerență pe de altă parte și nu în ultimul rând împlinirea acestui artist.  Se întâmplă în paralel cu ”Efectul Picasso”, unde e și acolo prezent Dragoș Morărescu. Nu știu ce lucrări are acolo, dar am constatat că în această expoziție sunt lucrări care ar fi trebuit să fie acolo, care definesc, avant la lettre cumva, întâlnirea lui Dragoș Morărescu cu Picasso chiar înainte ca Picasso să fi avut acea expoziție din 1966 la București. Deci de unde deduc că de fapt întâlnirea lui a fost chiar în Franța, chiar la Paris, că o fi văzut acolo Picasso și a fost un impact atât de puternic asupra lui încât nu a simțit nevoia să-l reia, ci să-l recitească într-o cheie proprie, pentru că semnătura și caligrafia specifică lui Dragoș Morărescu este inconfundabilă. Tocmai de aceea mă bucur că la intrarea în expoziție este doar semnătura lui. Cei care au conceput catalogul si au reprodus-o pe copertă au ales bine,  pentru că în cazul lui Dragoș Morărescu cel mai problematic era ce lucrare să pui pe copertă; era imposibil să pui o lucrare care singură să definească totul. Pe coperta patru este autoportretul artistului, dar semnătura lui este cea care definește fără tăgadă întreaga lui personalitate: chiar caligrafia în sine, cum scria, și pot spune că am văzut destule manuscrise ale lui. Era un tip foarte îngrijit, foarte meticulos, si-a colecționat toate articolele si toate reproducerile care au fost despre el în presă. A făcut cărți cu ele, a legat cu propriile lui mâini toate aceste caiete. Are o sumedenie de bloc notes-uri pe care le-a construit și le-a legat. Se ducea la un simpozion, de pildă la Brâncuși, și i-a desenat pe toți participanții, le-a făcut chipurile, le surprindea din câteva atingeri de creion, le scria numele și data și acesta devenea un document absolut incredibil. Chiar și în epoca fotografiei, niciodată o fotografie nu reușește să transmită acel fior unic pe care îl simte artistul și pe care îl caligrafiază preț de câteva minute. Nimeni nu stătea să-i pozeze, el îl privea și vedea, ori desenele lui sunt niște proiecții ale vederii, nu doar ale privirii. În încheiere îi felicit încă o dată pe amfitrionii galeriei. Cred că din deceniul care se încheie de când galeria a debutat, această expoziție este una dintre vârfurile și dintre cele mai închegate realizări și avem un artist căruia trebuie să îi facem un loc mult mai demn pentru istoria artei românești.”

Expoziția este deschisă până la 28 octombrie 2023.

Program vizitare:

Luni-vineri: 10:00 – 18:00, Sâmbătă: 10:00-15:00.

Vernisaj, Emil Ene, coproprietar galerie, Cătălin Davidescu, Vladimir Bulat, critici și istorici de artă, Valeria Morărescu-Adria, soția artistului. Foto credit: Vlad Iulian Fodor.

Expoziție Dragoș Morărescu

Expozitie omagială Dragoș Morărescu

Expozitie omagială Dragoș Morărescu.

Expoziție omagială Dragoș Morărescu