Galeria romană . ro
Ultimele de pe blog …

Galeria Romană la Rad Art Fair 2024

Galeria Romană are deosebita plăcere de a vă invita la RAD ART FAIR, un important eveniment dedicat pieței de artă contemporană din România.

Aflat la cea de-a doua ediție,  anul acesta se va desfășura între 16 și 19 mai la HOTEL CARO din București. 26 de galerii și spații expoziționale vor participa la cea de-a doua ediție. Vor fi expuși peste 90 din cei mai relevanți artiști români ai momentului, de la prezențe tinere ce provoacă status quo-ul prin experiment și rezistență, până la artiști ce și-au început activitatea în anii ‘70 și au contribuit la fondarea scenei de artă din România.

La standul Galeriei Romană vor fi expuse lucrări ale artiștilor: Silvia Radu, Vasile Gorduz, Christian Paraschiv, Dinu Săvescu și George Hristea.

afiș RAD 2024 Galeria Romană

Puteți achiziționa bilete accesând linkul de mai jos:

https://www.entertix.ro/bilete/21829/rad-art-fair-16-19-mai-2024-caro-bucuresti.html 

Mai multe informații și programul evenimentului găsiți pe pagina oficială www.radartfair.com

ADAME, unde ești?/Expoziție Angela HANC la Galeria Romană

La data de 2 aprilie a.c. Angela Hanc a deschis expoziția “ADAME, unde ești?” la Galeria Romană din București. Ea se află la cea de-a doua expoziție în București, prima având loc în anul 2015, la Palatul Mogoșoaia.

Angela Hanc s-a născut în 1979 la Galați, iar în prezent lucrează în Arad. A absolvit în 2002 Facultatea de Arte Plastice, secția de Pictură, din cadrul Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca. De-a lungul timpului, a realizat numeroase lucrări de artă iconografică și a expus solo și în prezentări colective, în țară și în străinătate. Este preocupată de evidențierea unor alternative stilistice distincte în peisajul artistic contemporan ce urmăresc spiritualizarea spațiului concret prin mijloace tehnice cvasi-tradiționale.

“Angela Hanc a fost o revelație. Constat cu bucurie și cu încredere pentru viitor că în această țară sunt atât de mulți tineri foarte talentați, care lucrează, care sunt creștini, care îl iubesc pe Dumnezeu și care uneori ne arată ce lucru minunat fac. Aceasta este o expoziție terapeutică prin liniștea pe care ți-o insuflă aceste peisaje, această natură lăsată de Dumnezeu, aceste scene frumoase cu sfinți.” (Emil Ene, co-proprietar Galeria Romană)

… Expoziția de față este alcătuită din lucrări ale unui proiect inițiat acum 12 ani, având ca temă Grădina Raiului, ca paradis primordial și eshatologic.

 ”Adame, unde ești?” este continuarea unui alt proiect expozițional prezentat la Muzeul de Artă din Arad în 2015 și care se intitula ”Grădina lui Efrem”. Subtitlul acestei prime expoziții era ”Transcrieri picturale după Imnele Raiului de Sfântul Efrem Sirianul. O parte din lucrările expuse atunci sunt prezente și în această expoziție. Este vorba despre dipticul intitulat ”Împrejmuirea”, seria Cupolelor, lucrarea ”Adame unde ești?”, precum si lucrarea ”Năvala Sfinților la Ușa Raiului”. Atunci îmi propuneam să prezint un fel de program iconografic neconvențional, utilizând o selecție de imagini-cheie ordonate narativ pe baza textului-suport al Imnelor Raiului. Și de această dată, concepția panotării se înscrie într-un scenariu verosimil. Așadar, paradisul începe cu o grădină ca și cea de la Dion, o grădină a florilor pământului presărată cu ruine și tufișuri ascunzători. Este o grădină hotar a penitenților, ar spune Sfântul Efrem în cântările sale, însuflețită de rămășițe de statui și coloane. 

Am ales un vers introductiv din Imnele Raiului, sugestiv pentru prima sală, și anume: ”La marginea Raiului, am văzut în locuri ferite crescând smochini”(2,7). Mai departe, priveliștea Raiului originar, despre care ne vorbește Geneza, se poate vedea în lucrarea ”Adame, unde esti?”, din cea de a doua sală, în care Pomul Înțelepciunii sau al Cunoștinței este reprezentat printr-un smochin plin cu roade. Raiul a fost sădit pentru Adam, căci inima lui este mai presus decât mugurii lui (6,6). Șarpele i-a furat veșmintele(3,15).

În viziunea Sfântului Efrem Sirul, Grădina Raiului, localizată în afara timpului și spațiului profan, este asemănătoare unui munte care înconjoară pământul și marea, transcende și învăluie lumea asemenea unui inel/ ca aura ce se formează în jurul lunii(1,8). Acest munte este structurat pe trei niveluri ierarhice sau trei cercuri concentrice și am încercat să reprezint acest lucru în seria Cupolelor expuse în cea de-a doua sală, printre care: ”Cupola Împărăției”, ”Cupola cu Serafimi”, ”Grădina lui Adam” sau  ”Cer”, lucrări aidoma unor mega -icoane ale Împărăției cerești.

În cea de a treia sală urmează un fascicol de lucrări cu tematică intricată. Sunt întinderi de ape pe care plutesc în suspensie un fel de grădini ce se întrepătrund și pe care le-am studiat îndeaproape în situl de la Dion. Le-am numit ”grădini marine”. Saturate cromatic, asemenea unui ospăț, ele rezonează cu nostalgia meșteșugului de odinioară, și anume, pictura transparentă. Întrucât Raiul se aseamănă unei mese(7,26). Situl de la Dion, în care am lucrat mai multi ani la rand, 2015- 2017, un loc sacru situat la poalele muntelui Olimp, mi-a dat prilejul de a reactualiza tipologia plain-airului. Spontaneitatea specifică acuarelei poate genera un fel de analiză spectrală a formelor din natură cu scopul de a transmite laconic și lapidar o informatie artistică. Propunerea mea a fost de a deplasa focalizarea de pe lucrarea finită către orizontul căutărilor și al studiului în aer liber. În acest sens, se pot vedea mai multe lucrări realizate în tehnica acuarelei și  tehnică mixtă pe hârtie,  inspirate de acest loc:  ”Valea lui Isis”, ”Valea lui Dionisos”, ”Grădină noaptea”, Grădină grecească,Locul unde a fost un templu pagân și altele. În continuare, ca un dialog al elementelor comune, de această dată imaginii iconale și celei din spațiul profan, tridimensional, am inclus și o icoana pe lemn  în tehnica temperei cu emulsie. Este icoana Sfântului Efrem Sirul. Demersul etapizat din facerea icoanei constituie o sursă de inspirație constantă pentru lucrările expuse. Grădina l-a alungat pe Adam și l-a scos afară din ea(4,4).

Și in sfarsit, în cea de a patra sală, urmează Raiul slăviților, o grădină alcătuită din mucenici sau biruitori ale căror fapte întrec roadele pomilor ei (6,11). Tot în acest loc, imnograful localizează și Pomul Vieții. Astfel se pot vedea mai multe lucrări în tehnici diferite: tempera pe lemn, acuarelă pe hârtie, pictură în ulei pe pânză. Două dintre acestea au dimensiuni monumentale: este vorba despre ”Năvala Sfinților la Ușa Raiului”, o pictură cu înscrisuri, pe care se pot citi fragmente din Imnele Raiului. Cealaltă se numește ”Fericitul izvor” și se referă la mormântul gol al Învierii, reprezentat ca un izvor ceresc de sus în jos, adică într-o perspectivă inversă și în același timp ca un chivot baptismal al morții mucenicești și al Învierii.

Voi încheia cu o strofă din Imnele Raiului care se referă la acest Izvor și în același timp la sărbătoarea care se apropie, a Învierii Domnului:

”Tot așa, un alt izvor plin de miresme / care iese din Eden și străbate văzduhul /  ca o adiere folositoare, trezește sufletul nostru; / răsuflarea noastră este tămăduită de această suflare/ vindecătoare a Raiului,  iar izvoarele primesc bincuvântare/ de la fericitul izvor ce țășnește de acolo”(11,12) – Angela Hanc

Textele citate și folosite în lucrările expuse aparțin traducerii arhid. Ioan Ică jr., Imnele Raiului de Sfântul Efrem Sirianul, editura Deisis, Sibiu, 2010

Expoziția cu vânzare este deschisă până la 30 aprilie 2024 și poate fi vizitată de luni până vineri între orele 10.00-18.00 și sâmbăta între 10.00-15.00, la sediul Galeriei Romană din bulevardul Lascăr Catargiu nr. 1, Sector 1, București.

Expoziția „OMUL FĂRĂ MEMORIE”, Teodor ZAICA/Mircea HRISTESCU

Pe data de 6 februarie 2024 a avut loc vernisajul expoziției ”Omul fără memorie”, a celor doi tineri artiști. În deschidere a luat cuvântul Mădălina Manolache, istoric de artă.

”Teodor Zaica și Mircea Hristescu se întâlnesc într-un dialog artistic generat de preocuparea comună pentru un fenomen puțin vizitat în istoria artei românești recente: programul ideologic de crearea omului fără memorie. Cei doi își propun să reînvie memoria victimelor represiunilor concentraționare, prin lucrări pline de forță, de la portretele încărcate cu un spirit iconic, la compozițiile reprezentând scene ale unor măsuri punitive abuzive menite să modeleze un nou Om.

Teodor Zaica expune lucrări de mari dimensiuni din seriile „Închisori comuniste” și „Creare a omului fără memorie”, în care doi poli opuși, veșnicul Bine și Rău se luptă, oglindind astfel frământările interiorului uman. Compozițiile sale tulburătoare, populate de victime, torționari și unelte ale torturii, evocă o atmosferă de purgatoriu, fixată în atemporalitate. Artistul lucrează cu arhive de imagini și referințe de film (Binecuvântată fii închisoare, N. Mărgineanu și Călăuza lui Tarkovsky), prin transferul și prelucrarea imaginii până la dematerializare, într-o condamnare la (auto)distrugere. În tratamentul distorsionat al chipurilor și aspectul fragmentar al compoziției se citesc referințe la opera lui Francis Bacon și Anselm Kiefer. Dincolo de subiectul abordat, Zaica invită privitorul la contemplare asupra naturii umane coruptibile, cât și la reziliența căpătată prin refugiul într-un plan superior.

Lucrările lui Mircea Hristescu contrabalansează puternicul dramatism al conlocutorului său, fiind doar în aparență mai luminoase, abordând o voită economie cromatică și o realistă simplitate care sporește adâncimea subiectului. Artist multimedia, Hristescu alege în creația recentă pictura ca mediu de lucru predilect. Reorientându-se către Pictura tradițională și modernă, cu trimiteri la artiști români contemporani (căutările formale transfiguratoare ale lui Horia Bernea sau pauperitatea evocată în pictura Ion Grigorescu), el își găsește totodată inspirația în fotografie. De aici aspectul variat,  asumat al studiilor sale formale, pe alocuri profund subiective (cele 24 de pâini reprezintă o jertfă dar și un autoportret indirect), în încercarea de a explica plastic conținuturi de ordin mistic. M. H. este interesat să capteze imaginea care tinde spre sacralizare a omului asuprit, cât și a obiectelor din vecinătatea sa, care câștigă astfel un sens simbolic.

Expoziția-întâlnire a celor doi artiști facilitează accesul Privitorului către coordonatele unui tărâm străin, pierdut în mit, poate unul și același în care se petrece și supraviețuirea prin speranță, prin iertare și iubire.”

 

 

Expoziția se poate vizita în perioada 6 – 29 februarie 2024.

Tur ghidat | Expoziție ”Omul fără memorie” | vineri | 16.02.24 | ora 16:00-18:00

TUR GHIDAT

„Omul fără memorie”, Teodor ZAICA / Mircea HRISTESCU

16 februarie 2024, ora 16:00 – 18:00

Galeria Romană invită publicul la un tur ghidat prin expoziția „Omul fără memorie”, care va avea loc vineri, 16 februarie, începând cu ora 16:00.

Bd. Lascăr Catargiu, nr 1, sector 1, București.

Publicul va fi însoțit prin expoziție de cei doi artiști Teodor Zaica și Mircea Hristescu, care expun într-un dialog generat de preocuparea comună pentru un fenomen istoric puțin vizitat în istoria artei românești recente: programul ideologic de creare a omului fără memorie.

Cei doi își propun să reînvie memoria victimelor represiunilor comuniste, prin lucrări pline de forță, de la portretele încărcate cu un spirit iconic, până la compozițiile de mari dimensiuni, reprezentând scene ale unor măsuri punitive abuzive. Expoziția invită vizitatorul la meditație, lucrările fiind infuzate cu o spiritualitate care le animă cu discreție.

Teodor Zaica este absolvent al Universității Naționale de Arte din București, secția Pictură. Lucrează cu arhive de imagini și referințe de film, prin transferul și prelucrarea imaginii până la dematerializare.

Mircea Hristescu este absolvent al Universității Naționale de Arte din București, secția Foto-Video. Artist multimedia, el a ales cu predilecție pictura ca mediu de lucru în creația recentă, găsindu-și totodată inspirația în imaginile fotografice.

Program galerie: Luni-Vineri: 10:00 -18:00, Sâmbătă: 10:00 -15:00.

Qu’est-ce que le surréalisme? André Breton répond en vidéo!

Par • le 23 janvier 2024 à 17h46

Cent ans ! En 1924, André Breton publiait le Manifeste du surréalisme – l’acte de naissance officiel de ce mouvement qui a éclos dans le sillage de Dada. En Belgique, l’anniversaire est célébré en grande pompe avec deux expositions : « Imagine! », au musée des Beaux-Arts de Bruxelles et « Histoire de ne pas rire » à Bozar. En France, le Centre Pompidou lancera quant à lui les festivités en septembre prochain avec « Surréalisme. L’exposition du centenaire ».

Écriture automatique, cadavre exquis, inconscient… : ce centenaire est aussi l’occasion de réviser le b.a.-ba du surréalisme – et quoi de mieux, pour faire le point, qu’une leçon particulière en compagnie de la tête pensante du mouvement ? En 1961, une journaliste québécoise rencontrait André Breton dans son atelier parisien de la rue Fontaine. Face à la caméra, l’artiste aux cheveux blanc se prête à l’exercice de l’interview télévisée avec une rigueur toute pédagogique.

Pour commencer, à la question « qu’est-ce que le surréalisme ? », il répond en citant les mots de son désormais célèbre manifeste : un « automatisme psychique pur, par lequel on se propose d’exprimer, soit verbalement, soit par écrit, soit de tout autre manière, le mécanisme de la pensée. » S’en suit un entretien-fleuve, lors duquel le chef de file du mouvement revient sur le rôle fondateur de la psychanalyse, le développement de l’écriture automatique avec Philippe Soupault, le goût du scandale, sans oublier la politique… Une passionnante leçon d’histoire de l’art !

 

sursa: https://www.beauxarts.com/videos/quest-ce-que-le-surrealisme-andre-breton-repond-en-video/

foto: internet

Lucrări furate de CHAGALL și PICASSO găsite într-un subsol din Antwerp

Months-long covert police operation recovers paintings stolen from Tel Aviv art collector 14 years ago

Two paintings by Marc Chagall and Pablo Picasso have been recovered from a basement in the Belgian city of Antwerp, 14 years after they were stolen from an art collector in Israel.

The two artworks, a cubist portrait by Picasso known simply as Tête and Chagall’s L’homme en prière, showing a man praying, were stolen in February 2010 from a Tel Aviv villa owned by the Herzikovich family.

At the time, the two paintings were valued at $900,000 (£710,000). In the same heist, burglars also removed jewellery worth $680,000 from a safe, which has never been recovered.

Investigators achieved a breakthrough in their decade-long search for the painting at the end of 2022, when Belgian police received a tipoff that an art dealer in the Walloon capital of Namur was offering the two paintings for sale.

In a covert operation lasting several months, police tracked the movements of the suspect, a 68-year-old Israeli luxury watch dealer referred to by Belgian police as “Daniel Z”.

When federal police raided the suspect’s home last week at the request of the prosecutor, they found a significant amount of money, but not the paintings.

Detail from L'homme en priere by Marc Chagall.
Detail from L’homme en priere by Marc Chagall. Photograph: Parquet Of Namur/Reuters

“The checks and police resources implemented during 2023 made it possible to establish that the suspect was indeed in possession of the works sought and that he could have them at his home or at the home of one of his relations,” police officials told the French-language Belgian daily Le Soir.

“Although confessing to possessing the paintings, the suspect refused to communicate where he had stored them.”

After widening their search to Antwerp and a building that previously housed an art dealership linked to past cases of stolen paintings, investigators recovered two wooden boxes with screwed-down lids containing the stolen artworks.

The paintings were undamaged and still in their original frames, police said. The main suspect was charged with receiving two paintings and placed under arrest.

Sursa: https://www.theguardian.com/world/2024/jan/17/stolen-chagall-and-picasso-artworks-found-in-antwerp-basement

ÉDOUARD MANET, pictor francez, 23 ianuarie 1832

Ultimul pictor clasic și primul pictor modern. 192 de ani de la nașterea lui Édouard Manet

Pe 23 ianuarie 1832, se năștea, la Paris, pictorul Édouard Manet, precursor al impresionismului (prin lucrul său în natură, preocuparea pentru lumină și pentru înregistrarea realității așa cum se prezintă ea în momentul observației).

Atras de viața pe mare, se îmbarcă, în 1848, după finalizarea unor studii speciale de desen în cadrul gimnaziului, ca marinar-elev, pe nava ”Le Havre et Gouadeloupe”, cu care călătorește până în Brazilia, desenând membrii ai echipajului și peisaje marine. În 1850, la întoarcere, se hotărăște să urmeze calea picturii și astfel ajunge în atelierul lui Thomas Couture. Realizând copii ale lucrărilor maeștrilor din muzeul Louvre, Franța, reușește să își desăvârșeșască astfel tehnica picturală. În 1856, Manet părăsește atelierul profesorului său și călătorește în Olanda, Germania, Austria și Italia, vizitând muzee și pictând.

Debutează la Salonul din 1861, obținând o mențiune de onoare. Compoziția ”Olympia” provoacă, în 1865, iritarea crticii de artă și a unei bune părți a publicului, dar și simpatia pictorilor; Monet, Renoir, Pissaro, Cézanne.

Pictura sa cuprinde în sine atitudinea revoluționară a impresionismului, un protest dur formulat împotriva convențiilor academiste. Manet, neavând astfel recunoașterea din partea oficialității conservatoare, evident opusă aspirațiilor sale, refuză să ia parte la prima expoziție a impresioniștilor, din 1874, care s-a organizat în atelierul fotografului Nadar. În 1881 reușește să convingă juriul Salonului official, primind Medalia de argint și dreptul de a expune hors concours.

Născut într-o familie din marea burghezie, nu evită, pe plan artistic, să promoveze o artă înnoitoare, în vreme ce, pe plan social, rămâne un partizan al vechilor concepții, în special cele privind statutul artistului în societate. Dincolo de această contradicție, Manet contribuie, prin însăși creația sa, la declanșarea unei largi mișcări culturale, aflate la fundamentul artei moderne.

Manet știa să prefacă în artă, să redea într-o formă picturală închegată orice aspect al vieții de fiecare zi, oricât de întâmplător ar fi părut. Această putere de atracție a picturilor lui Manet își are temeiul în caracterul direct al percepțiilor sale vizuale.

Concepția sa despre lume era atât de dezinvoltă, încât apărea ca o sfidare a autorităților artistice consacrate, opera sa fiind privită ca o încercare de a zdruncina principiile societății burgheze: de aceea valoarea lui Manet nu a fost rcunoscută în timpul vieții sale.

La 30 aprilie 1883 se stinge din viață la Paris.

Surse text: Constantin Prut, Dicționar de Artă Modernă, ed. Albatros, București, 1982

Mihail Alpatov, Istoria Artei II, Arta renașterii și a epocii moderne, ed. Meridiane, București, 1965

Foto: Internet

 

ȘTEFAN POPESCU (1872-1948)-152 ANI DE LA NAȘTERE

ȘTEFAN POPESCU (1872-1948), 152 ANI DE LA NAȘTERE.

Pictor, gravor, desenator și grafician român, membru de onoare al Academiei Române, s-a născut la Fințești, Buzău, pe 20 ianuarie 1872.  Începe să picteze ca autodidact. Între anii 1894-1899 studiază la Academia din Munchen, cu profesorul Nikolaos Ghizis. În 1900 pleacă la Paris, apoi în Bretania, unde lucrează împreună cu Gheorghe Petrașcu. Face parte dintre fondatorii, la 3 decembrie 1901, ai asociației ”Tinerimea artistică” (Gheorghe Petrașcu, Kimon Loghi, Ipolit Strâmbu, Frederick Storck, Nicolae Vermont). Devine, în 1908, asociat al Salonului Societății Naționale din Paris și membru societar al grupărilor muncheneze ”Sezession” și ”Kunstlergenossenschaft”.

Locuiește din 1909 o perioadă la Constantin Brancuși în cartierul Montparnasse în Paris. În anul 1910 este membru fondator al Asociației Amicale a Românilor din Paris sub egida ministrului României la Paris. Asociația avea printre membrii fondatori pe George Enescu, Constantin Brâncuși, Edouard de Max, Gheorghe Mărculescu, Theodor Pallady, medicul Levaditi și avocatul Virgil V. Stănescu.

Pictează în anii următori, succesiv în diverse locații din țară sau din Franța, Elveția, Turcia, Italia, Grecia, Iugoslavia, Maroc, Alger, Germania etc.

”Din numeroasele sale călătorii în Orient, în special, aduce o serie de tablouri, peisaje, scene din viața de toate zilele a poporului și capete de expresie, foarte veridic tratate. Peisagist al priveliștilor românești, el se dezvoltă pe o linie realistă, fără să alunece în formalismul care a bântuit la noi între cele două războaie. Desenator exceptional este preocupat de țăran și de viața lui, și execute compoziții, în care procesul muncii Agricole este prezentat fără idealizare. Este primul pictor roman care a zugrăvit Reșița, cetatea industriei siderurgice.

A lucrat uleiuri, acuarele, laviuri, desene în tuș și creion, totodată a practicat gravura în lemn și litografia.” (Acad.Prof. G.Oprescu, ”Ștefan Popescu, desenator”, album de Acad. Prof. G. Oprescu și Mircea Popescu, ed. Academiei Republicii Populare Române).

Este considerat unul dintre gravorii de referință din arta românească, operele sale reprezentând un punct de reper în dezvoltarea graficii de șevalet cât și a gravurii din România.

Lucrări realizate de Ștefan Popescu se află în numeroase muzee din România, dar și în colecții particulare din Franța, Germania, Austria, Algeria, Italia, Maroc, Tunisia.

Se stinge din viață în 1948 la București.

Surse text: Constantin Prut, Dicționar de Artă Modernă, ed. Albatros, București, 1982.

Album ”Ștefan Popescu, desenator”, Acad. Prof. G. Oprescu și Mircea Popescu, ed. Academiei Republicii Populare Române.

Wikipedia.

Sursă Foto: Internet, Galeria Romană

 

 

 

 

 

 

DESCHIDEREA GALERIEI DE ARTĂ DECORATIVĂ DE LA MNAR

Cu ocazia Zilei Naționale a Culturii, Muzeul Național de Artă al României a deschis în premieră, duminică, 14 ianuarie, Galeria de Artă Decorativă Europeană.

Având o suprafață de peste 400 mp, aceasta este compusă din 6 săli și acoperă patru secole de istorie a artei decorative, a inovațiilor, manufacturilor și meșterilor europeni din secolul XVI până în sec. XIX.

“Pentru prima dată în ROMÂNIA, această expoziție aduce la un loc piese de o anumită factură, piese care atestă, pe de o parte, faptul că România a fost întotdeauna parte a unui circuit cultural european … pe de altă parte atestă existența unui stil european care s-a concretizat atât prin influențe care au venit de pe alte continente – și aici mă gândesc la o întreagă industrie, cea a porțelanului sau a ceramicii sau a sticlei –  dar și din relația dintre aceste manufacturi dispersate pe tot cuprinsul Europei, care nu lucrau independent, erau schimburi, erau meșteri care circulau și care, în timp, au fuzionat un anumit stil, care astăzi poate fi considerat unul de factură europeană. Acest lucru are legătură cu ziua națională pentru că România este parte a Europei și nu putem vorbi despre ceva care ține de ființa noastră națională fără să ne gândim că, în egală măsură, aparținem unei culturi europene. În sensul în care am dat culturii europene atâția artiști și atâtea direcții în cultura actuală, dar și dinspre Europa și dinspre întreaga lume am absorbit acele carateristici, care, în momentul de față, desemnează ceea ce putem numi o artă națională.“ a punctat dl. Călin Stegerean, directorul Muzeului Național de Artă al României, în cuvântul de inaugurare.

La deschidere au participat, de asemenea, și doamna Raluca Turcan, ministrul Culturii, dna Diana Baciună, secretar de stat în Ministerul Culturii și domnul ambasador al Japoniei, Excelența Sa Hiroshi UEDA, un bun prieten și cunoscător al artei și culturii românești.

“Aș îndrăzni să spun că această galerie (de artă decorativă europeană n.r.) este darul pe care Muzeul Național de Artă, iubitorii și prietenii muzeului, îl fac cu ocazia Zilei Culturii Naționale. MNAR este o instituție care înțelege și valorizează bogăția și complexitatea spațiului cultural european căruia îi aparținem și cred cu tărie că arta este un reflector social și, dincolo de  frumusețea estetică, arta prezintă și luminează și valorile, aspirațiile și provocările unei societăți. De aceea consider că este foarte important să înțelegem și acum și pe viitor cât de semnificativă este apartenența noastră la spațiul cultural european.” a spus doamna ministru Raluca Turcan.

 

În cuprinsul parcursului expozițional se regăsesc obiecte de mobilier, obiecte decorative din ceramică, porțelan, argint, sticlă și metal.

Astfel, se poate observa chiar de la intrare ceramica manufacturilor olandeze  – ceramica de Delft, realizată sub influența porțelanurilor chinezești, ceramică hispano-maură, produsă în insula Iberică sub influența olarilor mauri.

Din spațiul german se regăsesc piese reprezentative – se remarcă în special o casetă de căsătorie, din metal, produsă în 1586, la Dresda, precum și piese din cositor de sec XVII. Manufactura de la Meissen este bine reprezentată, unde in 1707 se descoperă secretul porțelanului, care propulsează această localitate în fruntea producției de ceramică europeană.

Spațiul francez este reprezentat în sec XVIII de ceramica de la Rouen si Moustiers, precum și de mobilier. Secolul XIX este marcat de manufactura de la Sevres, mobilier, tapiserii și servicii de masă din argint.

Spațiul și măiestria meșterilor ruși sunt prezente în expoziție prin piese deosebite în argint, decorate în tehnica cloisonne sau niello, iar piesa de rezistență este un bol de punch realizat de faimoasa casă de bijuterii Faberge. Un mic set de mobilier Empire atrage atenția, prin virtuozitaea și delicatețea decorurilor metalice prezente.

Toate aceste obiecte au avut, inițial, un rol utilitar, însă valoarea lor estetică este de netăgăduit, găsindu-și astăzi un rol binemeritat în muzeu.

Actualul spațiu al Galeriei de Artă Decorativă Europeană a fost puternic afectat de cutremurul din 1986 și de evenimentele din 1989, astfel că a fost nevoie de ample lucrări de renovare.

Piesele expuse au fost minuțios restaurate și revalorificate de-a lungul timpului de o echipă complexă de muzeografi, restauratori și conservatori.

Galeria de Artă Decorativă Europeană beneficiază, în premieră, de aplicația MyMNAR, care va putea fi folosită în timpul vizitei la muzeu pentru a completa într-un mod interactiv parcursul expozițional.

 

 

 

13 Decembrie 1925 | se năștea sculptorul Ovidiu MAITEC

13 DECEMBRIE 1925

Se năștea, la Arad, sculptorul Ovidiu MAITEC.

A absolvit Institutul de Arte Plastice ”Nicolae Grigorescu” din București, secția Sculptură, avându-l profesor pe Corneliu Medrea, în 1950. Între 1950 și 1956 a fost asistent universitar la catedra de Anatomie Artistică a aceluiași Institut. Fost membru al Academiei Române, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și al Maison des Artistes din Franța.

A debutat în 1953 la București, participând cu regularitate la anualele de stat și la unele manifestări de artă românească peste hotare. A avut mai multe expoziții personale: Londra (1969), Cambridge  (1973), Edimburg, Liverpool, București (1974), etc. A participat, totodată, și la expoziții de grup în țară și străinătate.

Sculptorul a preferat ca material lemnul de nuc. A pornit în sculptură de la imagini realiste și monumentale la sculpturi spațiale moderne, expresive, cu o mitologie științifico-fantastică izvorâte adeseori din arta populară. Sculpturile sale au un finisaj impresionant și o alură monumentală.

Lucrările sale se află în prestigioase muzee și colecții publice și private din țară, precum și din străinătate (selcție): la Muzeul Național de Artă al României (MNaR), Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), Tate Gallery, Londra; MCA Australia – Museum of Contemporary Art, Sydney; Fond National d’Art Contemporain (FNAC), Paris; Richard Demarco Collection, Edinburgh, Marea Britanie; The Lennon Foundation, Statele Unite; Städtische Kunsthalle Mannheim, Germania; Muzeul de Artă din Norrköping, Suedia; Baukunst Galerie, Köln, Germania, University of Tasmania, Australia, Marea Britanie, Suedia, Franța, Italia, Germania, Elveția, Grecia, Statele Unite, Columbia etc.

A primit numeroase premii și distincții: Premiul Academiei Române în 1967, Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici în 1974, Ordinul Meritul Cultural în 1975, Ordinul Cavaliere al Merito della Repubblica Italiana în 1985, Ordinul Național „Steaua României” în grad de ofițer (în 2000) și de cavaler (în 2007).

„(…)Pentru mulți, acesta este adevăratul Maitec: un sculptor care transformă plinătatea lemnului într-un năvod de prins lumina și spațiul, într-o rețea transparentă, prin ochiurile căreia materia cea mai compactă devine aer. (…)Maitec are admirabila prospețime de a-și reformula viziunea și de a-și regândi instrumentarul, rămânând credincios creativității sale adânci și nu unui repertoriu morfologic gata făcut. Virtuozitatea sa devine, din exuberantă și dinamică, o facultate a reculegerii, a simplității superioare, a staticului. E o virtuozitate a tăcerii, a gestului decisiv, a eliminării accesoriului. Exactitatea, aproape mecanică, a unora dintre procedeele sale mai vechi se îmbunătățește spectaculos prin reafirmarea caldei discipline a cioplitului.” (Andrei Pleșu, Maitec al tronurilor, fragment din Revista Secolul 20, nr. 11-12, anul 1984).

MNAR-Eroica-1971

Aripi-Ovidiu Maitec

MNAR-Victorie-Poarta-1967

Proiect-Biserica

Radar-mic-bronz

 

 

 

Sursă texte și fotografii:

Octavian Barbosa, Dicționarul Artiștilor Români Contemporani, ed. Meridiane, București, 1976; Mircea Deac, Sculptura în România, secolele XIX-XX, ed. Medro, București, 2005;  Wikipedia;  www.maitec.ro

 

Svetlana MIHĂILESCU | STĂRI | Povestea lucrărilor din expoziție

Svetlana MIHĂILESCU | STĂRI

 

Decembrie aduce pe simeze lucrări semnate Svetlana Mihăilescu.

STĂRI este titlul expoziției de pictură și desen a artistei aflată deja la a doua expoziție personală în cadrul Galeriei Romană, și care își propune să redea senzațiile pe care le stârnesc lucrurile de tot felul, însuflețite sau neînsuflețite, așezate apoi pe o bucată de carton, hârtie sau pânză, Svetlana Mihăilescu împărtășind cu noi povestea minunată a câtorva obiecte ce au inspiat-o în lucrările sale.

“Șlefuite de mare”

Am gasit într-o dimineață, pe nisipul malului Mediteranei, o bucată de ceramică și o piatră, una lângă alta, de parca ar fi apărut împreună din mare. Le-am adunat și le-am privit cu atenție. Bucata de ceramică parea să fie un rest de cahlă, sau o bucată de azulejo erodată de mare. Provine cu siguranță dintr-o casă, cine știe de unde și de când, spalată de apa mării și pierzându-și astfel povestea. Mi s-a părut frumoasă și misterioasă, așa că m-am gândit să-i mai dau și o altă existență, pe o bucată de hârtie, în compania pietrei lângă care am găsit-o.

Șlefuite de mare

 ”Pelerini

La prima vedere este o “natură statică“. O scoică, un ulcior, un măr și un vas mic cu flori. Asocierea lor, pe lângă placerea vizuală pe care mi-au creat-o, este mai mult de atât. Scoica este însemnul pelerinilor care merg către Santiago (Sfânt Iacob) de Compostela (Calea Lactee care lumina noaptea drumul pelerinilor spre mormântul Sfântului Iacob, considerat cândva capătul pământului). Ulciorul este vasul pentru provizia de apă. Mărul este merinda pelerinului, iar florile sunt o podoabă-ofrandă pentru altarul catedralei. Oricum, “Natura Statică”, fără a-i cunoaște povestea, rămâne un lucru în sine, o căutare plastică de texturi și culori.

Pelerini

“Rezidul”

Rezidul din lemn este de fapt o bucată rezultată din sculptarea mecanică a unor sfinți de lemn identici, vopsiți ulterior pentru a fi distribuiți unor biserici catolice spaniole. Îmi stârneste un amestec straniu de sentimente, produs de un obiect semi-industrial, ca parte a ceva ce, în final, devine un obiect de venerație și sfințenie.

Rezidul

“Dulapul Albastru”

L-am găsit în căsuța de chirpici cumpărată împreună cu terenul de casă. Era un dulap albastru, scorojit, dar care părea să fi fost cândva un vajnic păstrător al unor documente sau obiecte secrete, poate importante. Un drug de fier cu anouri pentru lacăt, o broască pentru o cheie pierdută, atestă fostele prerogative ale dulapului. Structura placajului din care este făcut se definește tot mai clar de sub vopseaua scorojită, trădând urmele scoarței unui copac feliat. Este un amestec de amenințare decăzută de acțiunea timpului, și o tandră amintire a unui natural, aflat la originea lui, dezvelit de trecerea aceluiași timp.

Dulapul albastru

“Vasul vânzatorului de apă“

Îndeobște, purron-ul este un vas pentru băutul vinului. Eu l-am văzut prima dată plimbându-mă pe străzile Madridului. Sub soarele dogoritor, fără fir de nor pe cer, fără picătură de ploaie timp de două luni, l-am întâlnit pe vânzătorul ambulant, care în acei ani ai secolului trecut, mi-a vândut un pahar de apă rece, păstrată într-un purron. Pentru mine, purron-ul a rămas drept vasul vânzătorului de apă: este alb, aidoma zidurilor groase și ferestrelor mici sau zidite, ce opresc dogoarea soarelui năucitor de vară. Îmi pare forma perfectă, cu rotunjimi mângâietoare și în același timp cu o suprafață rugoasă. Și, foarte important, găzduiește licoarea rece și binefăcătoare.

Vasul vânzătorului de apă

Trunchiul din “Captivitate

Trec zilnic pe lângă un copac care mă neliniștește de fiecare dată când îl bag în seamă.
Copacul impunător face parte astăzi dintr-un gard de sârmă în care a crescut, pur și simplu. Romburile de sârmă i s-au încastrat în trunchi și, culmea, și într-o zonă unde gardul nu mai este. Forma gardului se continuă până când se pierde în “pielea copacului”.

Ma atrage să desenez adeseori trunchiuri de copac și am constatat că felul în care cresc și fac ramuri noi se aseamană cu forma romboidală a sârmei gardului. Să fie vorba de o structură care sălășuiește în scoartă și pe care sârma nu a facut decât să o scoată la iveală, sau este o constrângere, o încarcerare?

Trunchiul în captivitate

“Fazanului Irinei”

În anii ’80, Irina, prietena mea, a plecat definitiv și și-a înghesuit viața într-o valiză. Mie mi-a revenit fazanul ei împăiat, la care ținea foarte mult. L-am luat și l-am pus sus, pe bibliotecă. Îmi cădeau des ochii spre el pentru că avea un aer foarte viu, puțin nedumerit, cu capul puțin întors într-o parte, pe bucățica lui de creangă. A venit și timpul zugrăvitului, și fazanul a coborât de unde era cocoțat, cam ciufulit și cu penele uzate de timp. Cu părere de rău, m-am despărțit de el și l-am pus la gunoi, nu înainte de a-l desena așa cum îl aveam în minte, din vremurile lui bune. În foarte scurt timp, a dispărut fără urmă. Și-a găsit, cu siguranță, o altă casă, un alt loc.

Fazanul Irinei

“Mineral”

L-am primit, frumos ambalat, de la prietena mea Gabriela, din Suedia, un exemplar superb, foarte bine conservat, de amonit fosil, din Madagascar. Privit cu atentie, atunci când l-am desenat, mi-am dat seama că pare în același timp un vortex și un ochi, călătorind prin milenii cu toată forța genezei.

Mineral

”Pasărea”

Pe peluza din fata casei, toată vara, a coborât din brazi o pasăre, un porumbel sălbatic gulerat. Ciugulea insecte din iarba și se urca cu zgomot pe fântână să bea apa sau să se răcoreasca. Pe zi ce trecea, cu pas apăsat și greu, se apropia de peretele din trandafiri. Apoi pe alee, tot mai aproape de terasa cu scaune de rachită, din ce în ce mai netemătoare. Într-o zi de sfârșit de septembrie a dispărut. Am aflat: a plecat mai în sud.

Pasărea

 

 

Expoziția se poate vizita până pe 5 ianuarie 2024.

 

 

József Vass- Mr. Musette în expoziția Fine Art Vision 20/23, 1-30 noiembrie 2023

József Vass- Mr. Muette în expoziția Fine Art Vision 20/23

Aseară a avut loc vernisajul expoziției FINE ART VISION 20/23, aflată deja la a-V-a ediție și a fost prezentată colecția ”Months of the year”, semnată József Vass. Ilustrator digital și tradițional din România, cunoscut și sub pseudonimul Mr. Musette, József are experiență în artă plastică și design, lucrând independent în ilustrație de peste un deceniu. Temele abordate de artist, în general, sunt mitologia, legendele și basmele.

”Am avut privilegiul de a fi recunoscut pentru munca mea, inclusiv de a fi beneficiar al proiectului Change Today, Change Forever de Phillip Morris International în 2016, de a participa la proiectul Adobe Creative Residency Community Fund în 2020 și de a reprezenta cu mândrie România la Expo. Dubai 2020. Pe lângă o gamă largă de proiecte de ilustrare și design pentru clienți precum Zilele Ungariei în județul Alba, Untold și World Art Nouveau Day 2021 din Oradea, am ilustrat mai multe cărți. Printre acestea se remarcă cea mai bine vândută trilogia „Olguța și un bunic de milioane”, de Alex Moldovan, precum și trilogia despre mitologia românească, de Antoaneta Olteanu.” (József Vass)

Ilustrațiile prezentate în această expoziție sunt create cu cerneală, acuarele și creioane colorate pe hârtie.

Seria de ilustrații „Lunile Anului”: Gerar, Făurar, Încolțitor, Prier, Florar, Cireșar, Cuptor, Gustar, Răpciune, Brumărel, Brumar și Undrea, sunt reprezentări ale denumirilor populare românești ale fiecărei luni din calendar.

Cea de-a 13-a lucrare din serie ilustrează luna și soarele, reprezentând trecerea timpului.

”Văzând Dumnezeu că este întuneric, a aruncat două inele, unul de aur și unul de argint, și au ieșit soarele și luna (…). Soarele și Luna erau frați și luminau amândoi, cu rândul: Soarele ziua și Luna noaptea (…) Aveau la început aceeași lumină. Luna însă se lăuda că este mai frumoasă decât fratele ei. Soarele a aruncat o balegă în fața lunii. De atunci a rămas Luna cu lumina mai slabă decât a Soarelui. ”(Brill, Legendele…, I, p.110, pp 108-109, p.123).

”Soarele e un tânăr foarte frumos, a cărui față e atât de strălucitoare, încât luminează tot pământul” (Otescu, op.cit.,p. 57).
”Luna e o fecioară de toată frumusețea și-a fost numită Ileana Cosânzeana, dar e mândră și e rece, după ce a avut o dragoste nenorocită pentru soarele, fratele ei. E îmbrăcată toată în alb. Aripile îi sunt de piatră scumpă și sunt făurite numai în argint curat…” (Olinescu, op.cit., p.52)

Sursă texte: ”Mitologie română”, vol I, de Antoaneta Olteanu, cu ilustrații de József Vass, ed. Cetatea de Scaun, 2021.

Seria de ilustrații „Lunile anului” #2:  Álmok hava (Decembrie), Fergeteg hava (Ianuarie), Jégtörő hava (Februarie), sunt reprezentări inspirate din denumirile vechi maghiare ale lunilor. În această expoziție se pot vedea cele trei luni din timpul iernii, pictate într-o paletă de culori reci, nuanțe de albastru, pentru a transmite vizual anotimpul și prin culoare.

Seria de ilustrații „Zilele săptămânii”: Sunday-Sun’s Day, Tuesday-Tyr’s Day, Wednesday-Woden’s or Odin’s Day, Thursday-Thor’s Day, Friday-Frida’s Day, sunt reprezentări ale unor zeități din mitologia nordică.

SOL este o zeiță în mitologia nordică. „Sol” înseamnă Soare. Cu timpul, ziua soarelui a devenit duminica. În alfabetul runic, numele runei-S este Soare.

ODIN era zeul suprem al scandinavicilor, cunoscut de către germanii de pe continent sub numele WODAN / WOTAN, iar de anglo-saxoni sub numele WODEN. Odin este un zeu al magiei, al cunoașterii, al experiențelor inițiatice și al înțelepciunii oculte.

Un alt zeu important este THOR (DONAR), zeu al cărui cult a dominat în Islanda și în coloniile nordice din Arhipelagul Britanic. Este un zeu al războiului și o personificare a furtunii și a tunetului. Este adeseori asociat cu zeii Indra și Jupiter.

FREYR este un zeu al fecundității, al ploii și al fertilității. Unele izvoare îl plasează într-o relație specială cu teritoriul și poporul suedez și este considerat un întemeietor al regalității.

Cel mai vechi zeu al populațiilor germanice era însă TYR (TIWAZ), un zeu al războiului, ale cărui atribuții erau de a hotărî victoria în diferite bătălii. De asemenea Tyr era și un zeu al luminii și al cerului, apărător al dreptății și al legămintelor, fiind asemănător zeului persan MITHRA. (sursa: Wikipedia).

 

Expoziția Fine Art Vision 20/23 poate fi vizitată în perioada 1-30 noiembrie 2023, Galeria Romană.

Zilele săptămânii în mitologi nordică

 

Lunile anului

Lună din iarnă

Lucrări semnate József Vass- Mr. Muette