Artistul care a pictat visele lui Dumnezeu

Artistul care a pictat visele lui Dumnezeu

Galeria romană 18 august 2026 Blog

« A picta înseamnă viața, adevărata viață, VIAȚA MEA. » Victor Brauner

O veche poveste spune că un mare învățat a fost întrebat odată, pe când era copil: « Îți dau o monedă dacă îmi spui unde se află Dumnezeu. » Iar copilul a răspuns: « Iar eu îți dau o monedă dacă îmi spui unde nu se află. » Această îndrăzneală pare să cuprindă tablourile artistului român, naturalizat francez, Victor Brauner. Contemplându-i opera, simțim aceeași provocare: o stare Divină care nu se află nicăieri pentru că este pretutindeni, aidoma unui strigăt sedimentat în carnea culorilor.

Pictura lui Victor Brauner este o invitație la viață.

Ea este cu atât mai mult astăzi, când epoca noastră suferă de o formă de secetă spirituală: privirea noastră, captivă ecranelor asemănătoare « cerurilor pătrate », nu mai vizează infinitul, ci se pleacă în jos, asemenea unei supuneri fără înfrângere. În fața acestui peisaj interior secătuit, opera lui Brauner e asemeni unui izvor de apă proaspătă. Ea trezește această sete de a ne uni cu Absolutul prin intermediul visului. În acest sens, verdictul lui Calderón de la Barca – « La vida es sueño » (« Viața este vis ») – își găsește la pictorul sensul ei adevărat.

În plus, există o tulburătoare homofonie între franceză și română: imperativul franțuzesc al verbului a trăi : « vis! » (« trăiește! »), rezonează cu cuvântul românesc « vis ». Astfel, a trăi și a visa își răspund de la o limbă la alta, ca și cum viața ar fi pentru Brauner o reverie lucidă. Opera lui Brauner se aseamănă visului pe care Dumnezeu pare să-l fi avut înainte de a crea lumea; pe atunci când căuta trăsături pentru a plăsmui chipul Omului. O artă care interoghează, fără a captura vreodată suflul viu, ca și cum ar vrea să-l deseneze, să-l picteze în formele sale mereu altele.

Geniul lui Victor Brauner constă tocmai în a ne aminti că originea noastră nu a avut niciodată un început, căci el trăiește în fiecare dintre noi. « Să-l trăim! » par să șoptească picturile sale, adesea fără titlu, ca și cum autorul și-ar invita privitorii să participe la rândul lor la crearea operei sale.

Unul dintre tablourile lui Brauner se intitulează: Speranța resemnării.

A trăi speranța resemnării înseamnă a atinge eternitatea fără a muri. A te resemna în fața lucrurilor care nu depind de noi înseamnă a accepta, în sens stoic, ordinea lumii așa cum a fost orânduită de Divinitatea ocrotitoare. Cu alte cuvinte, înseamnă a putea măsura cu al treilea ochi stările noastre de spirit și a înțelege că viața este un tablou care respiră. De aceea, omul este doar privire pentru pictorul român, în sensul în care veghează fără să controleze. Precum privirea lui Hristos, pe care Nicolaus Cusanus o descrie ca fiind omniscientă: « Dumnezeu este theos pentru că vede toate lucrurile. » (Nicolaus Cusanus, De visione Dei), ochii din opera lui Victor Brauner întruchipează dorința omului de a se uni cu Dumnezeu.

Această căutare a privirii își găsește un ecou tulburător în tabloul Portrait pantaculaire de Novalis, unde Brauner face vizibil ceea ce pictura anterioară lăsa doar să se intuiască: a vedea și a crede sunt unul și același lucru. Victor Brauner integrează prezența poetului german Novalis, pentru a concretiza în imagini gândirea sa poetică și filosofică. Acest portret prezintă două concepte grecești esențiale pentru înțelegerea lumii: « Pistis », care presupune credința, și « Sophia », însemnând înțelepciune. A avea înțelepciunea de a trăi esența lucrurilor într-o lume a umbrelor, înseamnă a elibera credința de iluzia ce înrobește sufletul și îl împiedică să descopere Ființa. Cu alte cuvinte, a înțelege că a vedea și a privi sunt sinonime atunci când dorința de Divin devine o condiție a existenței.

Victor Brauner pictează ochi pentru a capta privirea lui Dumnezeu.

Într-unul dintre fragmentele sale, Novalis scrie: « Filosofia este, propriu-zis, o dorință spre origini, impulsul de a fi pretutindeni acasă. » (Novalis, Fragmente). Această căutare a unui « acasă » mereu amânat, își găsește traducerea într-o limbă pe care Novalis nu a cunoscut-o, dar pe care Brauner a redat-o în culori. În română există un cuvânt netraductibil în nicio altă limbă. Acest cuvânt este « Dor ». El nu desemnează nici nostalgia, nici lipsa, nici iubirea. El presupune mai degrabă o suferință bucuroasă și paradoxală, lipsa unui sentiment pe care însă îl deținem. O transpunere autentică a sensului cuvântului o putem găsi în poemul De dragoste de Nicolae Dabija (« Zarea se-nnorează. Cad de sus omături. / Dor îmi e de tine, chiar când ești alături»). Cu alte cuvinte, este vorba despre o stare care ne face să dorim fără să dorim, să trăim dorul fără a fi triști, să râdem fără a fi neapărat fericiți, să plângem fără a suferi. Pictura lui Brauner redă sentimentul de Dor prin prezențe hibride, figuri ce depășesc o desăvârșire nedesăvârșită. Această căutare, în cazul lui Brauner, pare să radieze din propriile sale origini. De vreme ce cuvintele tuturor limbilor eșuează în a traduce cuvântul « Dor », rămâne să presupunem că pictura lui Brauner reușește – traducând în tăcerea formelor ceea ce vorbirea nu poate spune, asemenea dialogului secret dintre suflet și corp, când unul încearcă să-i transmită celuilalt fiorul iubirii. Oare nu în aceasta constă tocmai întâlnirea sufletului cu propriul corp, în cadrul căreia Victor Brauner concentrează viața ideilor sale artistice?

Un răspuns la această întrebare pare să ne fi fost dat de pictorul însuși, pe 1 iulie 2026, la Vila Paloma din Monaco, în ziua vernisajului expoziției « Victor Brauner : « O aventură magică », în prezența A.R. Principesei Caroline de Monaco. În timpul evenimentului, o ploaie neașteptată s-a dezlănțuit din ceruri, asemenea unui gest creator în care fiecare picătură devine o tușă de pensulă pe pânza lumii. Ca și cum pictorul ar fi vrut să termine unul dintre tablourile sale neterminate, ca și cum nu și-ar fi părăsit niciodată inspirația sau ar fi ținut să ne amintească faptul că a uitat să moară…

Aceeași prezență vie a artistului continuă să reverbereze și la București. În ultima lună de vară, între 3 și 29 august, Galeria Romană în colaborare cu Galeria DADA, găzduiește expoziția dedicată lui Victor Brauner, ce cuprinde lucrările de hârtie create de artist. În dreapta unuia dintre desenele sale expuse, se poate citi : « Eu sunt visul, eu sunt inspirația ». Acest citat semnat de artistul român, îi conferă un loc în inima lumii, redându-i profunzimea poetică și filosofică. În sensul filosofului francez, Maurice Merleau-Ponty, conform căruia artistul nu este doar un simplu observator, ci face parte din însăși « carnea lumii » (« la chair du monde»), Brauner se contopește cu propria creație: el nu doar că descrie visul sau inspirația, ci este el însuși substanța lor, dovedind încă o dată că geniul său rămâne o sursă de lumină din tabloul existenței umane.

Crina Popescu

Membră a Uniunii Jurnaliștilor Profesioniști din România, Membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova